​COMUNA VALEA LUNGĂ

​   Comuna Valea Lungă este situată în Podişul Târnavelor la 10 km est de municipiul Blaj. Cea mai mare parte din comună este traversată de Valea Tăuniului.

   Din punct de vedere administrativ, Valea Lungă este situată în judeţul Alba, mai precis în partea de N-E a judeţului. Satele ce compun comuna sunt: Glogoveţ, Lunca, Lodroman, Tăuni, Făget.

 

ŞCOALA „ION BIANU” VALEA LUNGĂ

Începuturile învăţământului românesc în Valea Lungă sunt legate de numele lui Gheorghe Şincai, care, numit fiind în 1782 director al tuturor şcolilor unite din Marele Principat al Ardealului, desfaşoară o activitate neobosită pentru deschiderea şcolilor săteşti.

Traian Pop, în Monografia oraşului Târgu Mureş, enumeră printre şcolile înfiinţate de GH. Şincai şi pe cea din Valea Lungă şi pe învăţătorul acesteia, Ioan Aron, căruia i s-a eliberat după absolvirea unui curs de 6 săptămâni certificatul de învăţător, la 29 decembrie 1787.

Cât a durat şcoala înfiinţată de Şincai, nu ştim. Să fi funcţionat până în 1873 când iarăşi avem date despre ea, este puţin probabil. De asemenea ştim că I. Aron nu putea fi diac al bisericii din Valea Lungă deoarece parohia unită din localitate se înfiinţează numai în 1800, aşa cum rezultă din semantismul jubiliar al arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş, pe anul 1900. Este posibil ca I. Aron să nu fi fost din Valea Lungă; astfel de nume se întâlnesc numai în satul Glogoveţ.

Şcoala din Valea Lungă este menţionată apoi în 1871-1886 în semantismele bisericii Unite din Blaj. Astfel, în 1871 este menţionat ca ”docente” Vasile Stoica şi că şcoala a funcţionat cu 36 de elevi într-un local din lemn. În 1876 este menţionat ca “docente” Nicolae Rusu cu 21 de elevi, iar în 1886 cu 14 elevi.

Este sigur că şcoala lui Rusu a funcţionat numai până în anul 1886 (cu un an înainte ia fiinţă Şcoala Maghiară de Stat). Şcoala veche din lemn menţionată în semantisme a fost aşezată în curtea învecinată cu nr.189 (casa a surorilor Maria şi Alexandrina Lazăr).  Deci, începând de la Şincai, şcoala a existat cu întreruperi mari probabil, până în 1886 când îşi întrerupe activitatea. Până în 1868 învăţământul are un caracter particular(confesional). Nici până în 1919 statul maghiar nu a organizat un învăţământ de stat în limba română în Transilvania.

Începând cu 1879 procesul de maghiarizare se intensifică introducându-se în toate şcolile elementare româneşti şi germane obligativitatea limbii maghiare ca obiect de studiu. Legea din 1879 obligă pe învăţătorii şcolilor particulare ca în termen de 4 ani să-şi însuşească limba maghiară. Mai departe, prin legea din 1883, lege care organizează învăţământul secundar,se introduce şi aici obligativitatea limbii maghiare ca obiect de studiu.

În aceste împrejurări ia fiinţă şcoala maghiară de stat, probabil în 1885. În arhiva şcolii se găsesc documente începând cu anul 1898.

Argumente că şcoala ar fi luat fiinţă în 1885 ar fi următoarele: în 1896 numărul elevilor care frecventau şcoala lui Rusu s-a micşorat la 14 (probabil o parte s-au înscris la şcoala maghiară); în anul şcolar 1887/1888, şcoala lui Rusu nu mai funcţionează (aceasta ar însemna că şi ceilalţi elevi s-au înscris la această şcoală);

Aşa cum rezultă din evidenţele şcolare, Şcoala Maghiară de stat a fost frecventată de elevi maghiari, români, germani şi evrei. Numărul mare de repetenţi dintre elevii români se explică prin faptul că nu cunoşteau limba maghiară. Numărul elevilor neşcolarizaţi români era mai mare .

În toţi anii şcolari de la 1898 până în 1919 ajung să promoveze clasa a VI-a doar 11 elevi români. Este adevărat că nici numărul absolvenţilor de altă naţionalitate nu este mare (18 maghiari,11 germani). Cu excepţia anilor 1914-1915,1917-1918 (anii războiului când şcoala a funcţionat cu clasele I-IV), şcoala a funcţionat cu 6 clase.

Până în anul şcolar 1908-1909, şcoala funcţionează cu un singur învăţător, de asemenea prin anii 1914-1915,1918-1919. În anii 1910-1911,1913-1914 şcoala funcţionează cu 2 posturi de învăţător.

În anul 1919-1920 şcoala se transformă în şcoală primară de stat cu limba de predare română, potrivit cerinţelor, înfăptuindu-se şi aici dreptatea socială. Ordinul Revizoratului Şcolar al judeţului Târnava-Mică, face cunoscut direcţiunilor de şcoli că acolo unde majoritatea populaţiei este română, limba de predare va fi Limba română.

În anul şcolar 1919-1920 au fost înscrişi un număr de 70 de elevi. Şcoala a funcţionat în acelaşi local, închiriat de la Binder Gustav, unde a funcţionat şi înainte Şcoala Maghiară de stat.

În anul 1999 Școala Generală Valea Lungă și-a luat numele de Școala cu clasele I-VIII ,,Ion Bianu”, iar din septembrie 2012- Școala Gimnazială ,,Ion Bianu”.

În prezent școala noastră funcționează cu un nr. de 293 de elevi, predau 24 cadre didactice titulare.

       Şcoala noastră modelează copiii prin implicarea activă a fiecăruia în propria formare, accentuează aspectele pozitive stimulând încrederea în sine a elevilor prin activităţi extracurriculare şi extraşcolare.

      Şcoala noastră – o şcoală deschisă pentru toţi cei care au nevoie de educație.

       Şcoala noastră oferă şanse egale elevilor, asigurând însuşirea limbajelor necesare integrării sociale şi comunitare,  dobândirea competenţelor de comportament ale cetăţeanului european.

     Școala noastră promovează calitatea actului didactic.

 

Școala noastrǎ va fi întotdeauna locul unde toţi copiii îşi vor defini şi dezvolta personalitatea, pǎrinţii vor gǎsi un partener de calitate în  educaţie, iar educatorii vor oferi tuturor  ştiinţa de a reuşi .

Sărbătoarea școlii este stabilită în octombrie, perioadă apropiată datei nașterii patronului  spiritual al școlii, personalitate de legendă, ION BIANU- născut la Făget în anul 1856, sat aparținător comunei Valea Lungă, județul Alba.

Inteligența sclipitoare de care dădea dovadă, i-a atras atenția învățătorului său care l-a îndrumat spre școlile Blajului unde învață timp de 10 ani.          Pleacă apoi la București unde urmează Facultatea de Litere și unde își face simțită prezența prin publicarea la numai 20 de ani a unui studiu intitulat „Viața și activitatea lui Samuil Micu”, publicație premiată de Academia Română.

După ani de studiu la Paris, Milano și Madrid în 1884 este numit director al Bibliotecii Academiei Române.

În această perioadă începe să lucreze monumentala lucrare „Bibliografia românească veche”.

În 1904 este admis ca membru titular al Academiei Române, fiind președinte între anii 1929 și 1932, preocupându-se de îmbogățirea cu cărți a Bibliotecii Academiei Române.

Timp de 57 de ani de neîntreruptă priveghere, aproape un milion de volume s-au așezat pe rafturile neîncăpătoare ale bibliotecii.

Urmaş al corifeilor „Şcolii Ardelene”, ca cercetător dornic să redea românilor partea de trecut ce lipsea din istoria noastră, şi anume cea legată de literatura noastră veche, Ion Bianu a fost – după cum spunea pr. dr. Vasile Aftenie la înmormântarea sa – „o carte deschisă pe care o putea citi oricine şi oricât, fără teamă şi fără greşeală”.

Noi, cadrele didactice, elevii, comunitatea suntem mândri că suntem urmașii acestui mare cărturar și-l vom omagia în fiecare an apreciindu-i competența, munca și patima pentru carte a neobositului „colecționar” al neamului românesc.